Centrul militar județean Prahova a început să preia solicitările pensionarilor militari aflaţi în plată la Casa de pensii sectorială a M.Ap.N din judeţul Prahova prevăzuţi în :
marți, 26 ianuarie 2021
ANUNT IMPORTANT
- grupele de prioritate 2 (personalul militar cu boli cronice, în funcţie de indicaţii - diabet zaharat, obezitate,boli metabolice (inclusiv cele congenitale), afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni renale, afecţiuni oncologice, afecţiuni pulmonare, afecţiuni neurologice(inclusiv sindromul DOWN), afecţiuni hepatice moderate şi severe, afecţiuni autoimune, imunodepresii severe şi de asemenea pensionarii militari cu vârsta peste 65 de ani, veteranii de război şi văduvele de război);
- grupele de prioritate 3 (pensionarii militari cu vârsta sub 65 de ani), care îşi exprimă dorinţa de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2.
La personalul prevăzut în aceste grupe de prioritate se adaugă şi membrii familiilor acestora (soţie şi copii cu vârsta de cel puţin 18 ani, precum şi persoanele aflate legal în întreţinere), care şi-au exprimat voluntar dorinţa de a se vaccina.
Pentru programare vă recomandăm să contactaţi operatorii Centrului militar județean Prahova, la numărul de telefon : 0244525938
Pentru alte informatii consultati pagina de facebook a CMJ Prahova.
vineri, 19 iunie 2020
Va aducem la cunostinta ca RODICA RUSU , sotia d-lui Col.(r) RUSU GHEORGHE , a decedat dupa o lunga si grea suferinta.
Trupul neinsufletit este depus la Biserica din Ploiesti, cartier Malu Rosu - langa Scoala nr. 28 .
Slujba de inmormantare va avea loc Duminica, 21 iunie, ora 13.00 .
DUMNEZEU SA O IERTE !
Trupul neinsufletit este depus la Biserica din Ploiesti, cartier Malu Rosu - langa Scoala nr. 28 .
Slujba de inmormantare va avea loc Duminica, 21 iunie, ora 13.00 .
DUMNEZEU SA O IERTE !
sâmbătă, 18 aprilie 2020
luni, 30 martie 2020
Alaturi de medicii ploiesteni
Pentru centralizarea sumelor va rog sa sunati la 0722685968 ( Dobra )
SCMD versus COVID 19
-In atentia tuturor membrilor si partenerilor SCMD-
Actiune "Donatii anticoronavirus"
Doamnelor si domnilor,
Militarii au constituit si constituie la noi principalul factor de coeziune sociala si nationala, in situatii de criza. Va multumim pentru propunerile facute vizand posibilele noastre actiuni in actuala situatie. Din pacate virusul Covid 19, actionand nazist, adica secerand batranii si persoanele cu sanatate precara, recomandam in continuare autoizolarea, cu exceptia rezervistilor cu pregatire medicala.
Ne insusim insa propunerea d-lui vicepresedinte SCMD al Zonei 2, Cdor (r) Ilie Truta, avansata si de dl. Dragos Horia Militaru, presedintele SRR-Decembrie 1989, aceea de a strange donatii. Si aceasta deoarece, data fiind situatia sistemului medical (lipsa de materiale de protectie, distrugerea industriei farmaceutice si a Institutului Cantacuzino, precaritatea pregatirii medicale prin "fabricile de diplome", nesimtirea sau teribilismul unor concetateni, etc) zeci de medici au cazut la ora actuala prada noului flagel.
Facem asadar apel la toti membrii SCMD din tara si din afara granitelor de a face donatii in lei romanesti, in contul SCMD - RO41BRDE441SV79262374410, cu specificatia "donatii anticoronavirus". Depunand banii, donatorii vor trece numele, prenumele, CNP-ul si orasul de destinatie, cu specificatia "donatii anticoronavirus Bucuresti (de destinatie)".
Actiunea demareaza astazi, 20 martie a.c. si se va incheia in data de vineri, 17 aprilie a.c. In zilele de 18 si 19 aprilie financiarul SCMD va grupa donatiile pe destinatari, iar pe 20 aprilie le va depune in contul acestora, cu specificatia "Donatie SCMD pt achizitie materiale de protectie si antivirale".
Listele cu donatori vor fi transmise presedintilor de filiale, spre a le comunica pe paginile acestora.
Recomandam acelasi tip de actiune tuturor partenerilor din CNSC.
Daca sunt donatori care vor sa doneze in contul SCMD si nu sunt membri, fie ca sunt militari activi, rezervisti, civili, persoane fizice sau juridice, le rugam sa ne transmita pe adresa de e-mail a SCMD numele, calitatea si suma donata, lista lor urmand a fi publicata pe pagina centrala de Internet a SCMD.
Estimam ca nevoia acuta de materiale de protectie si antivirale se va face simtita imediat dupa sarbatorile pascale.
Va multumim!
Honor et Patria! Vae victis!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)