Circula vorba că noi militarii suntem o categorie de oameni deosebiți.
Că ne-ar caracteriza onoarea, demnitatea responsabilitatea și spiritul camaraderesc. Că nu este tocmai așa s-a demonstrat prin modul în care am înțeles să ne implicăm prin atitudine civică pentru a ne exprima nemulțumirea împotriva acelora care ne-au terfelit pe noi și odata cu noi țara și istoria ei. Dar acestea sunt de domeniul trecutului, așa cum trecut ar putea sa însemne și statutul nostru de militari.
Am avut neșansa să fim una dintre puținele filiale ale SCMD, care a trebuit să plătească cu viața unuia dintre camarazii și prietenii noștri, bătaia de joc a guvernării Băsescu-Boc în ceea ce privește viața pensionarilor militari. Așa se face că filiala noastră a luat numele celui care a fost col. (r.) dr. Irimiea Mihai.
Ce semnificație mai deosebită putem invoca în legătură cu aceasta pentru a ne aduna în jurul unor idealuri, care să ne permită să trăim decent și binemeritat pentru o viață închinată servirii țarii cu credință?
Ce mai trebuie să se întâmple pentru a ne da seama că suntem oameni cu rațiune, că ne pasă de țară, că ne pasă de noi, dar mai ales de familiile noastre, care s-au sacrificat odată cu noi și au suportat chiar mai dur privațiunile serviciului militar?
V-ați gândit dragi prieteni ce se poate întâmpla cu familia noastră dacă noi murim în luptă sau pur și simplu nu mai putem suporta bataia de joc a celor care ne conduc?
Vă spun eu tot cu un exemplu concret. Cel al soției fostului nostru coleg Irimiea. Rămasă fără serviciu și grav bolnavă se află în situația de a nu avea cu ce să supravețuiască. După ce a primit șase luni o amărâtă pensie de urmaș, aceasta i s-a suspendat până la implinirea varstei de pensionare (61 de ani și jumătate). Inca aproape 6 ani !
În legătură cu acest situație se pun câteva întrebări:
Cu ce poate să trăiască un om care nu poate avea nici un venit care fără să vrea ajunge în această situație?
Ce poate să gândească un om care tot timpul a știut că interesele țării sunt mai presus chiar decât cele personale și acum se vede părăsit de toată lumea?
Dar mai ales ce putem face noi pentru a sprijini pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru? Oare sindicatul are ca obiectiv doar procese și acțiuni sindicale? Partea umană a relațiilor dintre noi nu ne interesează câtuși de puțin?
Multe și triste întrebări. În acest caz cred că trebuie să găsim o soluție!
Biroul Operativ al Filialei Col.(r) Mihai IRIMIEA - Ploiesti
Biroul Operativ al Filialei Col.(r) Mihai IRIMIEA - Ploiesti
