„Dacă mulți dintre români ar citi cam ceea ce se scrie despre ei și istoria lor, ar ramâne cu gurile câscate sau ar cădea de-a dreptul trazniți. Se spune însă că singurul motiv pentru care oamenii răi reușesc să-și ducă planurile la îndeplinire, este faptul că oamenii buni nu fac niciodată nimic ca să-i împiedice. (…)
Vorbind de istorie, trebuie spus că în contextul acesteia mult mai rea și mai dăunătoare decât crima este complicitatea. Dacă nu ar exista complicitate, crima nu ar putea avea loc. De fapt, cea mai mare racilă a istoriei nu sunt criminalii, ci complicii. Astfel, după ce ca există atâtea categorii care devin complice prin indiferență și tăcere (cei care știu cum stau lucrurile dar nu își bat capul să schimbe situația și nu protestează niciodată indiferent dacă alții le transformă capul într-o groapă de gunoi …), prin oportunism (cei care se folosesc de fondurile care eventual se mai alocă în România numai pentru a câștiga un capital politic efemer și a-și consolida poziția personală pentru a putea fura cât mai mult, ei și toate neamurile lor, inclusiv pisica), mai există și categoria celor care devin complice prin servitudine. Este vorba de lacheii care pentru o așchie de ciolan „zvârlita pe sub masă mai închid și ei ochii nițeluș” și acceptă, de pe pozițiile pe care le au, să contribuie la publicarea în afară a unor adevărate gunoaie, a unor insulte la adresa României și a poporului roman, la adresa noastră, a tuturor - aruncând astfel, cu multa lașitate, o mâna de paie la rugul pe care și așa sunt perpeliți și apăsați de necazuri 23 de milioane de oameni (acum 19 mil. – n.n.).
Totuși, există o întrebare care se pune lacheilor și lacheilor lacheilor, care își petrec toata viața cu crema de ghete și cârpa de lustruit în mână, și care își schimbă ideologiile adoptate de formă în funcție de cum bate vântul, jucând rând pe rând rolul marilor stalinști, marilor comuniști, marilor revoluționari, marilor democrați și reformiști: pâna la urmă și pâna la urmă, dacă tot contribuie la asemenea murdării, de ce se mai încurcă cu cifre mari („prima mențiune a romanilor apare în 1160 când valahii...”), când mai ușor de ținut minte sunt cifrele mici? N-o fi oare mai bine să scriem cu toții că românii a apărut și ei acum vreo 200 de ani și că tablițele de la Tărtăria e niște plastografii pe care le-o fi scris ăia care era cu propaganda?...”
Cristina Nicoleta Sprânceană,
http://rebel dac.150m.com/Cutia_Pandorei/Stiinta_straveche/stiinta_straveche.html
Nu sunt naționalist, xenofob și nici revanșard. Am o deschidere totală și o toleranță maximă pentru orice semen al meu, indiferent de naționalitate, religie, etnie sau covingere politică. Îmi iubesc țara și neamul. Sunt un patriot și un umanist incorigibil! Desigur, asta - după unii - înseamnă un mare păcat!
Dar poate tocmai de aceea eu nu pot să-i înțeleg pe concetățenii noștri de naționalitate maghiară, care, cu o viscerală și constantă încăpățânare, ne resping pe noi majoritarii acestei țări. Cu o perseverență diabolică, au acționat în ultimii ani pentru a se separa și a se izola de majoritate, sub pretextul că le este amenințată identitatea culturală. Insistența cu care se urmărește enclavizarea într-o zonă, pe care să o stăpânească și să o controleze după bunul lor plac, nu reprezintă, în raport cu normele constituționale, decât un atentat la unitatea „statului național, unitar român”. Desigur dacă cineva prezintă situația în acest fel este naționalist și amenință exprimarea identitară a unei minorități, care beneficiază în România de cele mai largi drepturi și garanții de aplicare.
În ultimii 20 de ani populației de origine maghiară face parte din Parlamentul țării și din orice formulă guvernamentală chiar dacă la alegeri participau cu o asociație culturală și nu cu un partid politic. Din această pozițe au urmărit doar realizarea unor obiective specifice și mai puțin a unor proiecte de interes național. Sunt numeroase „tentativele jucăușe”, dar deosebit de periculoase ale conaționalilor noștri, care sub diverse forme urmăresc obținerea autonomiei teritoriale. Câteva dintre ele: drapel, emblemă, autonomie administrativă pe criterii etnice, limbă, monedă, teritoriu marcat de borne de hotar, gardă civică ș.a.
Am stat și am privit profund dezamăgit în aceste zile, la felul în care conaționalii noștri au impus unui guvern slab și șantajabil obținerea unor revendicări, care încalcă flagrant Legea învățământului, o lege, care a fost adoptată de guvernul susținut de coaliție, prin asumarea răspunderii. Conform acesteia autonomia universitară, prevăzută de Constituție, presupune luarea în considerare a deciziilor senatului universității și respectarea criteriilor de calitate certificate de organismul abilitat (ARACIT).
Chiar dacă UDMR a prins în corzi partidul aflat la putere (PDL) vina principală este a acestuia din urmă. Dorința de a se menține la putere cu orice preț îi determină pe guvernanți să îndeplinească toate concesiile partenerului de coaliție.
Inițierea HG prin care se înființează o facultate cu predare în limba maghiară nu era atributul guvernului ci a ARACIT-ului. Și totuși un guvern care se dorea al speranței a încălcat legalitatea și a inițiat actul normativ.
Boicotarea parlamentului și sugerarea ideii că s-ar fi putut ieși chiar în stradă arată fără putință de tăgadă că s-a pus presiune pe actualul guvern aflat la discreția celor care le asigură supravețuirea politică.
Felul în care s-a acționat pentru rezolvarea ultimatumului lansat de UDMR, partidului care nu se mai bucură de încrederea populației, demonstrează încă o dată setea de putere și poziționarea în opoziție cu interesul național pe care pretind că îl reprezintă.
Lipsa de respect și obrăznicia pe care o manifestă față de poporul român reprezentanții maghiarilor a fost exprimată de unul dintre ei când cineva i-a spus că în Ungaria românii nu au aceleași drepturi. Răspunsul său a fost năucitor. A spus că românilor nu li se pot acorda drepturi asemănătoare pentru că sunt doar vreo zece mii, ca și cum aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să se facă în raport de numărul celor vizați.
Nu știu de ce, dar trăiesc senzația că partidele românești în general, PDL în special, au abandonat poporul român fiind mai interesați de asigurarea unor majorități, care să le asigure poziții în conducerea statului. Nu ne-ar mira dacă și acest episod va fi prezentat în campania electorală ca una dintre realizări!
Ni se demonstrează încă o dată cât de ușor se poate ajunge în politica românească actuală de la troc la troacă pentru a te menține la putere.
Col. (r.) dr. Dumitru Codiță
