joi, 12 martie 2020

In atentia membrilor SCMD

Buna ziua,
În cele ce urmează voi prezenta cateva informatii privitoare la drepturile bănești ale personalului militar care a participat la misiuni pentru menținerea păcii, drepturi care au fost prevăzute de HG nr. 1086/2004, act normativ nesecret și care nu a fost publicat în Monitorul oficial al României.
Potrivit acestui act normativ, în vigoare începând cu 08.07.2004 și până în ianuarie 2020 când a fost abrogat, personalul militar participant la misiunile de menținerea păcii și misiunile umanitare  este îndreptățit la a obține diurna în valută în cuantum de 40 dolari/zi și de un dolar/zi pentru facilitarea legăturii cu familia.
Pe toată perioada, în care acest act normativ și-a produs efecte juridice, ministerele implicate (MAPN, MAI etc.) nu au pus în aplicare aceste prevederi, împrejurare confirmată de hotărâri judecătoresti soluționate în favoarea militarilor (polițiștilor).
În calitate de avocat, reprezint interesele pentru camarazi în rezerva și în activitate, spețe care au ca obiect recuperarea diurnei.
În opinia mea, o poziționare pasivă a celor care au efectuat misiuni pentru menținerea păcii, în sensul renunțării la aceste drepturi, nu face decât să mulțumească anumite persoane cu funcții de răspundere în aplicarea actului normativ, care, practic, în mod voit au dosit informațiile cu privire la drepturile  cuvenite.
În acest context, cadrele militare  care se regăsesc în situația prezentată și care doresc să acționeze pentru recuperarea diurnei, pot să apeleze la serviciile avocațiale la numărul de telefon 0722 335 874, e-mail constantin_leo_67@yahoo.com
Cu stimă,
LT.col.(rz) avocat Constantin Leonardo