Jurnal de călătorie sau România văzută din tren

Mă întorceam, cu gândurile mele și imaginea unor vremuri de-acum 33 de ani, când terminasem școala militară, de la o întâlnire cu colegii de clasă. Erau vremurile când țara avea două economii paralele. Una oficială, după care aveam de toate, dar în fapt ne lipseau multe, și alta „neoficială”, care teoretic nu exista, dar în care găseai de toate pe baza relațiilor. Acum cu economia oficială veniturile ne sunt „mari”, după unii chiar „nesimțite”, dar cu toate acestea nu ne putem descurca onorabil și decent, fapt pentru care apelăm la partea neoficială în care șpaga generatoare de corupție și prostituție morală este omiprezentă.

Având aparatul foto am surprins imagini din gările de pe parcurs, pentru a suține afirmațiile care vor urma, și care reflectă în mare imaginea unei triste Românii a zilelor noastre. Am vânat astfel de imagini de-a lungul carierei în Germania , Spania, Grecia, SUA ș.a, fiind atras de ceva deosebit: măreție, configurația construcțiilor, aspectul general, combinația culorilor, bunul gust etc. La noi mi-au sărit în ochi gările în paragină, în care iarba și bălăriile cresc în voie.

Acestea sunt tăiate doar de mersul trenului și unse de uleiul și vaselina, poluante de altfel, care le mai încetinește creșterea. O adevărată bucurie pentru câinii, care nu-și fac vara sanie, dar se odihnesc la umbră în ușa șefului de gară. Șeful de gară, boier fără „slugi” pe care să le pună la treabă, curat călcat și elegant iese mândru pe peron pentru a saluta trenul obosit, care-i defilează prin față. Are mare grijă să nu-și ude pantofii prin iarba plină de roua dimineții. Deplorabil este puțin spus! 

Doar transportul aerian, recomandat de președinte, ne poate ajuta să nu vedem ce este în jurul nostru. Unde este spiritul de gospodar, ordinea și orânduiala românului? Unde este spiritul capitalist al omului, care depune interes pentru firma care l-a angajat? Toate s-au topit în anii democrației noastre originale, care a scos la lumină doar lingăul de partid și generația copiilor de bani gata pentru care legea nu reprezintă nimic.

Trenul se mișcă alene deoarece are restricție de viteză, pentru faptul că șinele nu sunt sigure, printre câmpuri imense în paragină. Ici și acolo „ochiuri de culturi” neîngrijite ca și cum omul preistoric a decis că în acel loc poate cultiva pentru a asigura supravețuirea familiei lui. Unde o fi viziunea unei agriculturi de înaltă productivitate cum este la alții? Unde or fi culturile de hamei renumite din zonă? Ici și acolo se mai zărește câte un stâlp metalic scăpat de vigilența sau lenea culegătorului de fier vechi. Calea ferată trece cumva prin spatele localităților. Ni se oferă astfel imaginea unei Românii în ruină. Numai gunoaie și clădiri dărăpănete. 

Parcă te afli înt-o țară de mult părăsită Este ceea ce vede turistul autohton sau străin, care nu este sensibil la „frunza ca brand al turismului românesc”, ci se confruntă cu realitatea crudă a unei Românii care și-a pierdut busola.

Am trecut prin gările în care Armata Română îmbarca și debarca tehnica pe vremuri (Avrig, Podul Olt, Ucea, Mândra Olt (ce nume frumos și ce imagine deplorabilă) Șercaia, Voila ș.a.), pentru antrenamente în poligoanele din zonă. 

La Codlea traversele de lemn putred amintesc de primele linii de cale ferată din această zonă. La Făgăraș, obosite de vreme, literele de mari dimensiuni cu denumirea gării au fost luate de vânt, fără ca cineva plătit pentru asta să observe. 

Peste tot în trenul cu rang de rapid se simte mirosul fetid de toaletă, pe care îl simți imediat ce te-ai urcat în vagon și care nu ține seama de clasa la care te afli. Cu atâta nepăsare în jur ce mai putem spune de siguranța transportului pe calea ferată?

Ești trezit brusc din această reverie de peisajul unei păduri sălbatice care se prăvălește peste tren, neatinsă fiind de ferăstrăul nemilos al afaceristului, care nu are nimic în comun cu exploatarea rațională și protecția mediului, dar care cu sprijin politic a fost ajutat să jefuiască pădurile țării. Prea puțin însă ca să șteargă imaginea unui dezastru generalizat.

Unde sunt binefacerile democrației pe care toate guvernele ni le-au promis? Am trăit sentimentul că vreau să fug, să las în urmă această țară care nu mai este a mea, și să mă opresc într-un loc în care să regăsesc oamenii harnici și ospitalieri, responsabilitatea, instituțiile, care să impună respectarea legii, oamenii cărora să le pese de țara lor. Cine să vadă: un președinte care este mai preocupat de cum să conserve actuala putere inventând subiecte și probleme pentru a distrage atenția de la aspectele reale cu care ne confruntăm? un guvern care nu guvernează? niște propagandiști care nu au în minte decât mărimea soldei pe care o primesc de la stăpâni pentru a ne spune că ceea ce vedem nu este adevărat? Toate obiceiurile bune nu puteau să dispară decât cu largul concurs al celor care conduc țara ca pe o afacere personală. De ieri , dar mai ales de azi.

Atunci când trenul a intrat într-un tunel am fost înconjurat de un întuneric desăvârșit. Gândul mă îndemna să cred că am găsit soluția salvatoare. Să facem tunele în întreaga țară! Să nu mai vedem starea de degradare în care zilnic ne afundăm. Dar nu este bine! Trebuie să ieșim din tunelul fără perspectivă în care actuala guvernare ne-a trimis și din care parcă ne este teamă să evadăm. Revenirea la normalitate și trezirea din visul urât este speranța viitorului! Vom fi oare în măsură să conștientizăm ceea ce se întâmplă cu noi? Vom mai putea repara răul acumulat? Gândiți bine!

Col.(r) Dumitru CODIŢĂ