Amintiri despre satul care moare

sau

O reformă șchioapă și tembelă

Rânduri-gânduri cum ar spune un prieten al meu.

Satul Tecucel din Comuna Buciumeni, Județul Galați este satul copilăriei mele. Este situat în partea de nord-vest a județului, în apropierea drumului județean care leagă Tecuciul de Bacău. Șoseaua străjuită de nuci seculari, trece prin Nicorești și pădurea Buciumeni, în care se află și mănăstirea cu același nume, o adevărată gură de rai.

Casele de oameni gospodari se întind răsfirate precum mărgelele de o parte și de alta a pârăului Tecucelul Sec. Culmea ironiei, deși mai tot timpul anului fără apă, în sept. 2007, în urma unei ruperi de nori a provocat o adevărată catastrofă inundând gospodăriile, distrugând podurile și revârsâdu-se în orașul Tecuci cu consecințe catastrofale. Acum în 2011, nimic din acest dezastru nu se mai vede. Localitatea s-a refăcut aprope complet.

În anii comunismului în sat exista școală pentru clasele 1-4 (Domnul și Doamna Dămăceanu erau cei care îi învățau pe cei mici tainele cititului și socotitului); era biserică (preotul Olaru asigura dezvoltarea spirituală întru credință) și era un magazin mixt (nenea Ilie aducea de la oraș cele necesare gospodarilor). Toate acestea, alături de hărnicia sătenilor au făcut ca localitatea să dăinuie peste timp. De pe aceste meleaguri s-a afirmat renumita parașutistă Smaranda Brăescu și economistul Anghel Rugină cel care propunea o reformă a monedei naționale în perioada postcomunistă.

Istorie și legendă. Așezarea are o vechime imemorială. Locurile au fost populate cu siguranță din cele mai vechi timpuri. Prin anii ’70, elev fiind la școala generală, ne jucam pe terasele pantelor făcute pentru a se cultiva vie. Găseam în urma săpăturilor diverse mărturii ale acestui trecut îndepărtat: vârfuri de săgeți din silex, ciocane din piatră, pietre mai mari șlefuite care erau probabil folosite la sfărâmarea semințelor etc. Copii fiind, ne încântau pentru că semănau cu cele din cartea de istorie.

Tradiția spune că satul a fost înființat de oamenii, care s-au refugiat de la comunicația principală, des frecventată de migratori pentru jafuri, și s-au așezat în pădurile seculare de pe valea pârăului Tecucelul Sec. Puțin câte puțin și-au construit locuințe, iar prin tăierea pădurii și-au făcut ogoare pentru culturi.

Denumirea comunei Buciumeni vine se pare de la buciumășii lui Ștefan cel Mare, care în drumurile sale spre Vrancea trecea frecvent prin părțile locului.

Zona face parte din bazinul viticol Nicorești, renumit pentru soiurile de vin roșu de calitate superioară.

Atras de frumusețea locurilor, poetul Șt. O. Iosif își petrecea toamnele la conacul Nataliei Negru construit între viile de pe dealul Tecucelulu

Actualitate. Septembrie 2011. Ca în fiecare an toamna merg câteva zile la părinți. Retrăiesc cu nostalgie amintirea vremurilor copilăriei. Am trecut prin dreptul școlii în care am urmat școala generală. După 1990, i s-a dat în semn de omagiu numele celei care a fost Natalia Negru. O imagine deplorabilă. Clădirea în paragină a început să fie roasă de vreme.                                                            Clopoțelul cu clinchetul său inconfundabil din anii copilăriei stătea supărat și înclinat într-o parte. Se uita parcă nedumerit după trecători vrând să-i întrebe ce se întâmplă. Unde sunt cei mici pe care să-i anunțe că un nou an școlar a început și o dată cu el drumul lor în viață, unul care să-i ducă spre cunoaștere și civilizație.

Supărare lui a devenit și mai mare când în sfârșit a văzut un grup de copii de la care a aflat că așteaptă autobuzul care să îi ducă la școala din comună.                                      Azi, ca de altfel și alte dăți, a întârziat, dar la școală nu vor fi mustrați pentru că nu este vina lor. Scuza cu autobuzul este invocată și atunci când lipsesc de la școală. Spun că atunci când au venit la punctul de întâlnire autobuzul trecuse.

Și în aceste condiții marii diriguitori ai învățământului românesc spun ca au făcut reformă, care calitate și eficiență.

Absențe, timp pierdut pe drumurile prăfuite ale satului cu autobuzul, scuza tuturor greșelilor, au drept consecință creșterea abandonului școlar.

Cum a crescut calitatea învățământului? Cum vor mai reuși copiii din aceste locuri, îndepărtate de principalele orașe, să se afirme în viață?

Ba mai mult, un ministru care patronează incultura națională când a fost întrebat unde preferă să facă școala, a spune că în străinătate. Cum își închipuie oare domnul ministru că un copil din acest sat, dar ca acesta sunt multe altele, va putea să meargă pentru studii în alte țări când ei nu pot ajunge la cele strict necesare din țară?

Școala asigură accesul la lumea civilizată. Cum vor ajunge tinerii satelor românești la civilizație când li se răpește accesul la cele mai elementare forme de educație instituțioalizată?

De ce oare într-o anumită zonă a țării, în care minoritarii sunt majoritari, diriguitorii lor se luptă pentru asigurarea învățământului? De ce oare nu învățăm măcar de la alții, dacă noi nu suntem în stare să ne gestionăm propria existentă?

De la nivelul omului simplu, până la nivelul pregătirii pe care o am, vă întreb domnule ministru chiar aveți de gând să trimiteți poporul român înapoi în istorie? Lipsa de responsabilitate, tupeul și obrăznicia pe care le afișați sunt nedemne pentru funcția pe care o dețineți! Un ministru al învățământului care să încurajeaze incultura este nonsens!

Eroii comunei, care s-au jertfit în războiul de independență, primul și al doilea război mondial, al căror nume este încrustat pe monumentul ridicat în curtea bisericii, au dat nemurire acestei țări pe care astăzi vreți s-o distrugeți. Dar nu veți reuși pentru că rădăcinele istoriei sunt prea adânci! Si-apoi după cum se spune „veșnicia s-a născut la sat”!

Col (r.) dr. Dumitru Codiță