duminică, 4 decembrie 2011
SEMNAL , UNPR ne reprezintă pe noi militarii?
Cu ocazia manifestărilor oficiale de 1 Decembrie, am avut posibilitatea să vedem uniforme militare purtate de nişte iluştri necunoscuţi, care s-au remarcat prin acţiuni nedemne. Este armata de papugii ai UNPR-ului, de care public adevăraţii militari trebuie să se dezică! Pe bună dreptate, militarii, care ştiu ce înseamnă demnitatea si onoarea, sunt revoltaţi şi se întreabă: Aceasta este adevărata Armată Română?
„UNPR este un partid militarizat!”. Este o expresie pe care preşedintele acestui partid o foloseşte, lăudând-se la acţiunile electorale, unde îşi schimbă haina de ministru cu cea de politician dacă este să luăm de bune spusele cuiva. Este treaba domniei sale ce face, dar pe noi ne interesează să nu uite să-şi dezbrace haina de politician la revenirea în funcţia publică. Uită să ne spună că UNPR este un partid vasal actualei puteri, care a fost părtaş la batjocorirea noastră, a rezerviştilor Mai uită, de asemenea, să ne spună că acest partid a intrat ilegal în parlament, cu largul concurs al „comandantului suprem” şi al mafiei PDL-iste, care acum prăduieşte ţara. Să ne spună parlamentarii UNPR pe listele căror partide au intrat în parlament şi ce legitimitate au să ia decizii în numele unor alegători care nu i-au ales? Curat murdar nene Fănică!
Personal mă simt jignit că asupra categoriei socio-profesionale din care fac parte planează suspiciunea de a susţine un partid al trădătorilor. Pe ce se bazează această apreciere? Desigur pe modul în care s-a instalat în Parlament, dar şi pe unele acţiuni ale unora din camarazii noştri. Alături de civilii care conduc filialele UNPR au atras-pe ce motiv doar ei ştiu- unii dintre naivii pensionari militari, care mai cred că actuala guvernare se mai gândeşte la ei. Câtă credulitate! Să nu aveţi impresia stimaţi camarazi, care aţi trădat cauza noastră, că marea masă a rezerviştilor este de acord cu acest partid! Un partid politic ajuns la putere pe urma trădării, şantajului, corupţiei şi trocului politic. A urmărit să ne atragă în această bălăcăreală politică şi încearcă permanent să profite ! Inexplicabil şi profund jignitor pentru calitatea de militar, a primit concursul larg al conducerii ANCMR, care este evident izolată de marea masă a membrilor săi.
Puterea din care UNPR face parte ne-au luat din salarii şi pensii, pentru a ne da din când în când câte un „cârnat electoral”. Din fericire, mesajul dat de Timişoara (tot Timişoara!), unde lumea nu s-a mai îngrâmădit la „cârnatul politic”, este un exemplu ce trebuie urmat. Instinctul foamei de dreptate, mai prezent ca oricând, trebuie să înfrângă tentaţia înghesuielii la fasolea cu ciolan. Apropo la ciolan sunt doar ei! Atunci vom demonstra că ne aflăm pe treapta superioara a regnului animal. Actualii politicieni trebuie să înţeleagă că nu ne mai pot cumpăra cu minciuni şi gogoşi, că cinstea şi demnitatea nu sunt de vânzare.
Ne caracterizează şi ne onorează susţinerea acestui partid? Judecaţi d-voastră stimaţi camarazi cu statut de rezervist! Ce onoare ne poate insufla un şef de partid, întâmplător ministru al apărării, care se foloseşte de sărăcia armatei pentru a-şi face campanie electorală?! Dar un partid al trădării naţionale?!. Cât de tâmpiţi ne poate crede reprezentantul MApN, care spunea recent că elicopterul tocmai făcea un zbor de antrenament (de la Galaţi la Deva) şi ministrul s-a urcat şi el cu stafful UNPR să participe la conferinţa judeţeană a partidului?! Trebuie să fim recunoscători, cu alte cuvinte, UNPRului, că ne antrenează piloţii !!! Acesta poate este şi motivul pentru care vajnicii ANCMR-işti s-au raliat şi linguşesc acest partid al trădării și rușinii naționale!
Metode de lucru UNPRiste: Interzicerea întrebărilor incomode pentru participanţii la conferinţa UNPR de la Ploieşti; cumpărarea electoratului cu pâine şi mături ?!? la Bucureşti; acordarea de grade unor militari-nemilitari; cârnaţi electorali la Timişoara; utilizarea resurselor şi mijloacelor armatei în scopuri de partid (Deva); interzicerea filalelor SCMD de a funcţiona în Cercurile Militare, ca şi cum aceşti rezervişti ar fi ai altui minister, iar democraţie înseamnă doar când ai acelaşi punct de vedere cu potentaţii zilei etc. Cu siguranţă, paleta va fi completată cu noi iniţiative...
Col (r.) dr. Dumitru Codiţă